Marcel Constantin este poreclit de colegii de birt și de administrator Aladin, după ce în această seară a reușit să zboare cu preșul de la etajul 7 al blocului în care locuia. După ce a băut o mie și una de nopți alături de colegii săi, Alin Baba și cei 40 de hoți, Marcel s-a întors acasă la soție duhnind a țuică. 

aladin_pe_pres.jpg

Inițial acesta a frecat lampa de pe casa scării până a ieșit duhul unui vecin, care i-a îndeplinit trei dorințe, adică a băut încă trei pahare de tărie cu el. Dupăî ce a terminat de băut s-a suit în patru labe pe preșul de la ușă și a coborât cu el pe scări, decolând pe la etajul trei direct pe geam, în copacii din fața blocului. 

Poliția venită la fața locului a făcut și ea o magie, i-a dat o amendă de doar 50 de lei. Spre dimineață a început să arunce cu pietre și să o amenințe pe nevastă că îi va tăia capul ca Șeherezadei dacă nu-i spune o poveste. Deranjat de zgomote, un alt vecin a invocat un djin, dar Aladin din Berceni l-a băut și pe ăla.

Scris de Eftimie | Thursday, 19.09.2019 18:15 Social