În ciuda acuzaţiilor că Patriarhul şi Biserica îndreaptă ţara spre Evul Mediu, surse din învăţământ spun că noile manuale digitale de religie au fost primite foarte bine de copii, care au învăţat deja să facă donaţii la biserică, prin Paypal.religie_digital_paypal.jpg

“Avem ore speciale, tematice. De exemplu, îl punem pe copil să se uite cu atenţie unde ţin mami şi tati cardurile, să le ia şi să facă plăţile care se cuvin către Biserică, pentru că altfel mami şi tati, care sunt nişte păcătoşi, vor arde în flăcările iadului, şi asta cât mai curând”, spune Patriarhul Daniel.

Patriarhul i-a avertizat pe părinţi că manualele digitale de religie, chiar dacă se pot downloada, trebuie sfinţite contra cost de preotul parohiei în care locuieşte copilul, iar dacă şcoala e în altă parohie, trebuie achitată o taxă de parohie externă.

Scris de TNR | Sunday, 26.10.2014 08:01 Social

National Cinematografic