Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare, vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ministerul Economiei a trimis o circulară tuturor birturilor sătești și preorășenești din țară prin care cere acestora plata datoriilor trecute pe caiet. Prefecturile vor organiza controale încrucișate cu jandarmeria, DSV, DSP, SRI și poliția comunitară pentru a verifica plata acestor bani urmând a amenda cârciumile care nu se conformează. 

teleormaneni_birt_satesc.jpg

„Au venit de dimineață, la 5 jumate, când erau doar 30-40 de clienți la cârciumă. Mi-au dărâmat ușa și m-au pus să le dau tot ce am din casă. M-au terminat, a trebuit să le dau chiar și hârtia aia de 5 lei pe care o păstram pentru zile negre. La plecare jandarmii mi-au confiscat și patru beri”, se plânge Vasile Apăvăloaie, proprietar al cârciumii „Tâmpla Spartă” din comuna Alterați, județul Neamț.

Estimările ministerului economiei arată că România ar putea încasa în jur de 8 miliarde de euro din arieratatele de la cârciumile din țară. Acești bani vor fi folosiți pentru plata ajutoarelor sociale și, astfel, se vor reîntoarce în economie, la birtul din sat. „Practic, facem economia să se învârtă, nu doar camera”, a declarat premierul Mihai Tudose. 

Scris de Eftimie | Luni, 09.10.2017 16:58 Social

National Cinematografic